Ultimele discuţii despre taxa auto 2011

Autor: George Buhnici 03 nov. 2010 Opinii
Ultimele discuţii despre taxa auto 2011

Ministrul mediului, Laszlo Borbely, face declaraţii care se
contrazic între ele la câteva săptămâni distanţă. Dacă iniţial
vorbea despre o taxă auto care va decala categoriile taxate cu câte
o treaptă (adică Euro5 să fie taxat cum este acum Euro4, Euro4 la
valorile Euro3 etc.), acum aduce nuanţe ale discursului şi lasă să
se întrevadă un ton ceva mai optimist pentru amatorii de maşini
second-hand mai „tinere”.

„Taxa auto 2011 va păstra în vedere că suntem încă în criză.
Euro 5 va fi taxat cu sume mici, iar celelalte vor suporta creşteri
uşoare”. Inabordabile vor rămâne şi se vor mai scumpi cele Euro2, 1
si nonEuro.

O menţiune specială pentru cei care speră să poată ataca
viitoarea taxă în instanţă. Ministrul spune că poartă discuţii cu
Comisia Europeană pentru a stabili cadrul legal astfel încât să
preîntâmpine viitoarele procese. Insuficient, după părerea mea,
pentru că şi taxa auto actuală poate şi este atacată de mii de
români în instanţă, deşi comisarii de la Bruxelles au
acceptat-o.

În fine, ministrul amână din nou decizia corectă şi singura care
nu va putea fi contestată. Vorbesc despre impozitul de poluare
plătit în funcţie de vechime, catalizator, capacitate
cilindrică.

Deşi recunoştea acum câteva luni că trebuie taxaţi cei care
poluează, indiferent dacă maşinile sunt nou intrate sau vechi în
parcul auto naţional, acum se arată mirat când este întrebat despre
acest subiect. Pesemne, campania electorală a început deja şi le
este teamă să dea în proprietarii de maşini vechi.

Sunt tare curios, însă, despre un lucru. Oare ce lobby mai fac
zilele acestea importatorii de automobile noi? Altădată foarte
vocali în protejarea mediului, acum se bat cu samsarii la vânzările de maşini
second hand. Oare le convine taxa auto 2011?


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide